Speranţă

Ne-am rănit atât de mult

până-n stele şi în soare,

ne-am scris cu minciuni

fiecare rană de pe trup,

ne-am iubit atât de puţin

chiar dacă sufletul doare.

Ne-am scris pe noi,

într-o oarecare poveste,

unde amândoi,

noi doi, cei îndragostiţi,

am pierdut orice luptă

cu dragostea şi ura

şi ne-am lăsat învinşi

şi ne-am lăsat răniţi

cu sufletul făcut ţăndări.

Nu ne-am vindecat

unul altuia rănile şi

nu ne-am mângaiat unul

altuia sufletul făcut bucăţi.

Ne-am uitat şi totuşi nu,

îmi eşti oricând în suflet,

respiri în mine şi încă mă răneşti,

exişti şi totuşi speri

că te mai iubesc..