luni, 29 septembrie 2014

dragul meu,

tristeţile ne erau despărţite de un perete,
sângele îţi fierbea în vene,
erai agitat şi lacrimile-ţi cădeau şi-ţi udau
genunchii lipiţi de podeaua veche.
simţeam cum durerea ta
o-nconjoară pe a mea, o îmbrăţişează,
ţipă, chinuită de gânduri negre,
poveri, probleme şi gheare ale iadului.
îţi trăiesc durerea
şi câte dureri nu mai trăiesc..
şi le-mpletesc şi-mi cos viaţa din ele.
te priveam tremurând, cum fiecare povară-ţi
izbea pumnul de masă,
cum fiecare chin îşi dorea parcă să iasă
şi se transforma în cuvinte-spini
ce-ajungeau drept în sufletul meu.
acum, lacrimile noastre
era despărţite de acelaşi perete,
doar că tristeţile şi durerile ne erau mai multe,
mai grele, ne răneau mai mult.
nu am schimbat o vorbă de zile-ntregi,
vechi şi trecute aievea.
nu-ţi mai cunoşteam nici glasul,
nici dragostea eternă ce trebuia să mi-o porţi,
nu te mai cunoşteam nici pe tine,
căci te-ai transformat într-un om secat
de probleme şi poveri,
mergând mort într-o lume împletită
din dureri.


                          cu dragoste pierdută, dar eternă
                                                                                                            pentru tine. 

marți, 23 septembrie 2014

Poem viu

Binele meu doare
şi se zbate acolo undeva, într-un suflet prăbuşit.
Durerea se aşează pe fiecare muşchi,
mi-l îngreunează
şi-mi afişează un negru palid sub ochii goi.

Sufletul mi-e prăbuşit,
de acolo de jos te veghează
şi uneori se joacă cu mine şi mă scaldă într-un dor înfiorător
de tine.

Ce fel de bine e răul meu?

Cât despre tine..
cel înaintat răului şi urâtului,
tu-mi eşti înrămat pe chip, în păcate, în dureri,
în triste zile şi nopţi pustii.

Mi-ai făcut din dor
cuvinte negre pe foi îngălbenite de timp
şi de veşnicia ta, pe care-o ştiu doar eu,
şi-o trăiesc fără pic de credinţă şi curaj.

Iată, suflete,
m-ai făcut să te trăiesc şi sa te sufăr,
să te iubesc şi să mă chinui,
să cred în tine absent
şi din dor să fac cuvinte şi poeme
pătate de păcate însângerate.

Nu mi-am dorit şi nu am voit să te joci cu mine,
să mă târăşti după tine,
ci am vrut şi mi-am dorit
să trăim fiecare cu ale lui păcate
la umbra ochilor goi,
ca la umbra unui mormânt plin cu amintiri
pline de suflet şi cenuşă.

luni, 1 septembrie 2014

Suflet bolnav

Sufletul meu e bolnav de viaţă,
de început de septembrie uscat,
de oameni dragi uitaţi şi nemaivăzuţi,
sufletul meu e bolnav de mii de gânduri fumurii,
sufletul meu e palid şi stins.
Mă târăşte într-o toamnă
cu gust sec de lemn şi miros de frunze,
strigă în nopţi pustii, neştiind că e singur
şi rece precum lacrimile
unui copil despărţit de mamă.

Sufletul meu mă izbeşte de sfârşit
şi îi spun că până voi ieşi din clipa vieţii,

aş vrea să rămân într-un lan plin cu maci,
roşii, sângerii, care să-mi atingă cu petalele murdare de vânt,
viaţa,

s-o trezească, să se bucure de ea
şi s-o zgâlţâie din toate problemele nesfârşite.
Voi plăti cu suflet, pentru suflet şi îl voi implora
să mă îndrepte către orizonturi necunoscute,
a căror umbre mă vor încălzi, mă vor ucide
sau mă vor vindeca.
Îl implor, strig la el şi îi spun că mi-e durerea mută
şi surdă,
că mi-s aripile frânte şi vreau să zbor,
că m-am pierdut de el şi de mine.
Voi plăti cu suflet, pentru suflet
căci mereu am plătit pentru ce am primit;
tristeţe, durere, bucurie, lacrimi, zâmbete, singurătate.

Suflete, primeşte tu din cumpenele mele,
ia din tristeţea mea sfâşietoare
implorarea ce zace de-un ceas de viaţă
şi îmbracă-mă în maci roşii, sângerii,
căci voi plăti cu suflet pentru tine.