duminică, 1 septembrie 2013

Necuvinte

Din apă, din lumină, din ceaţa negrei lumi,
coboară-ncet pe-o aţă, trup strâmt de porţelan.
Tragi după tine-n noaptea cea neagră fară
de lumină, iubirea ce ne ţine pe toţi sub soare,
cu suflete din sticlă, reci, dar arzatoare.
Tragi după tine tristeţi şi nepăsare.
Cum o să-mi mai duc tristeţea, când la tine e toată, oare?
Om negru, dar palid în tristeţea negrei nopţi..
Nu întârzia prea tare, adu-mi tristeţea s-o port după mine,
s-o iau cu mine-n gând..
Povara de-mi va fi, cu ea voi continua să lupt,
să râd, să cânt.
Nu întârzia prea mult, iubite, nu întârzia..
S-apari azi, nu mâine, cănd soarele apune şi
totul se cufundă într-o mare de tăcere şi mii de gânduri rele.
Tristeţea ta, iubite, iubire mie-mi este.
Tânjesc şi lupt, şi sper..
Tristeţea de-ţi va lipsi, eu uscată de iubire voi fi, aici,
cufundată într-o mare de tăcere..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu