Înapoi la noi

Îmi eşti la kilometri distanţă de inima şi de gândul meu.
De ce nu-mi eşti aici să-ţi cobori verile
peste toamna şi iarna sufletului meu singuratic?
de ce nu-mi eşti aici să mă fereşti de fiecare
rău ce-mi apare-n cale?
de ce nu-mi eşti aici să-mi arăţi că oricât de
departe ai fi, tu lângă mine ai rămâne?
Cât suflet trebuie să pun în dorinţă ca tu
să-mi vii?
Vino aici şi ajută-mă să cred din nou,
să te iubesc din nou, să cred că sufletu-mi
viu în toamna vieţii pustiită
vino aici şi ajută-mă să stau neclintită în furtunile vieţii,
vino aici şi ajută-mă să cred în iubire,
în despărţire, în ură, în tine, din nou.
Vino aici şi îţi promit ca voi lasa tăcerea să ne domine,
să ne înghită orice cuvânt de prisos.
După atâta timp încă te regăseşti în mine.
Eşti împrăştiat în gânduri, în speranţe, în suflet, peste tot..
Respiri prin mine şi totuşi îmi eşti etern absent.
Îmi cuprinzi în timp nefiinţa zidită-n dor şi durere.
Fă-ţi altar din mine şi rămâi acolo, unde florile înfloresc
doar noaptea când tu în vise îmi apari.
Căci doar tu îmi eşti în gânduri şi-n poeme,
doar tu împrăştiat prin mine, mă-rentregeşti mereu.