miercuri, 2 martie 2016

cuvintele (de) dor

ţi-am sădit cuvinte într-un poem, mamă,
cuvinte de dragoste, de dor, de nu-mă-uita,
cuvinte de rămâi-lângă-sufletul meu,
cuvinte de-o dragoste-eternă, ca pentru tine.

ţi le-am sădit cu bucurie, cu frumos şi cu bine,
cu suflet, cu soare şi cu primăvară,
cu flori răsărite în inimă, roşii şi fără spini, ca pentru tine.

mi te desprind dintr-o imagine vagă, de demult,
de unde îţi desprind şi mâinile şi le-aşez lângă ale mele,
de unde îţi desprind şi ochii, care acum mă privesc neîncetat,
de unde îţi culeg şi zâmbetul, pe care îl aşez lângă al meu.

te simt, dorule, hoinărindu-mi prin suflet,
şi-mi eşti atât de drag, şi-mi storci atâtea lacrimi, uneori;
lacrimi-amintire
lacrimi-bucurie
lacrimi-de-dor
lacrimi-de-dor-de-tine-Mamă dragă.