mamă,

mamă,
în sufletul meu înfloreşte moartea
ca o floare-de-nu-mă-uita
şi mă doare;
gândurile mi se zvârcolesc
şi în mine e ceaţă şi plouă cu stropi mari şi reci.
e frig.

vino
ridică-mi sufletul din negura zilelor
fără de sfârşit
şi curăţă-mi gândurile
peste care se aşterne păcatul.

şterge-mi din cuvinte judecata
şi alege-mi iertarea
pe care o meriţi şi n-o primeşti.

opreşte sufletul ce-ţi alergă copilul
rănit
prin toate zilele murdare de păcat
şi-aruncă cu pietre în cei ce de pe margini
râd în hohote.

vino şi aşează-te lângă mine
că să-mi fie mai uşor drumul către un început
în care eu deja am pierdut,
mamă.

nu-i revoltă, mamă,
e iubire.