duminică, 15 martie 2015

cu dragoste

eşti cu un an mai departe de mine
iar eu, femeie sfântă a sufletului meu,
din pumnii strânşi ai tristeţii întunecate
îţi scriu să-ţi mulţumesc aşa cum ştiu mai bine.

gândurile-ţi sunt aceleaşi,
sufletul ţi-e mai bogat c-un an,
ochii-ţi poartă tristeţile mele,
iar umbrele adânci de pe faţă
parcă râd ori de câte ori râd şi eu.

mamă,
visez că mă porţi pe braţe
şi cu grijă mă fereşti de tot răul ce mă înconjoară
şi mă chinuie fără încetare
iar eu cu privirea caldă îţi mângâi chipul
ce poartă poveri grele şi de timp uitate.

râsul tău, mamă, te face să fii cel mai fragil om.
te face să fii aşa cum îi stă cel mai bine unui om
ieşit din ceaţa vieţii,
te face sa fii frumoasă.

departe de casă, mamă,
te caut zi de zi aşa cum îl caut pe Dumnezeu
în suflete
ori de câte ori mi-e greu iar tu nu eşti aici.

zilele...
îţi zboară zilele pe sub uşă, mamă,
peste ochii mei,
peste sufletul meu,
peste mine,
dar niciodată peste iubirea mea murdară
şi ascunsă de tine câteodată.


eşti mai departe de mine cu un an
iar mie mi-e frică
să nu mă pierd de tot de tine
să nu mă rătăcesc.

îţi zboară zilele pe sub ochii mei,
peste ochii mei ce sunt ai tăi,
peste sufletul meu ce seamănă cu al tău,
peste resturile din copilul tău ce te-a iubit de mic,
încă de când ai plecat
dar niciodată peste iubirea lui
înrădăcinată în trupu-i măcinat.


mă rog ţie să cauţi iubire în cuvintele mele,
să cauţi iertare,
să cauţi lacrimi sincere şi curate,
să cauţi puterea pe care eu nu o mai găsesc,
să cauţi speranţă.
să mă cauţi pe mine, mamă, copilul tău
căci mi-e frică să nu mă pierd de tot de tine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu