ce nebunie

durere în suflet în oase şi-n vene
ochii aţintiţi în tavanul alb ca laptele
privirea pierdută agitată
şi-o ce inima bate şi răsună prin corpul rece.

pereţii se îmbracă într-un ton alert de tristeţe
în cuvinte nespus
şi-o lumină fumurie mi se agaţă de chip;
ce viată moartă - asta-mi şoptesc
să nu simţi nimic şi să simţi doar durere?
ce paradox ce nebunie.

gust amar gânduri negre şi-un suflet de cenuşă
o vreme de sfărşit trist -  haină pentru suflet.

sângele se zbate şi îmbrăţişează venele
le apasă le sugrumă le strânge le omoară
şi-mi spun că urmez eu;
zâmbesc nebunesc şi mă obişnuiesc cu gândul.

privirea mi se înceţoşează iar tavanul dispare
totul dispare.
amarul nu-l mai simt
gândurile-mi fug şi în mine apune liniştea veşnică.
nimic nu mai simt.
ce viaţă moartă - asta-mi urlau gândurile.

zgomotele lumii nu se mai aud
doar un tic-tac pierdut pe undeva printr-un colţ
îmi mai îmbracă sunetul în zgomot şi în amintire goală
pereţii se lasă iar cuvintele rămân nespuse
iar eu pierdută într-un fel de nebunie
într-o viaţă moartă fără de sfârşit
aştept.