totul şi nimic

mi se topeşte dorul pe umeri
şi oriunde merg, las picuri.
câtă poezie, cât dor, câtă durere.
toate s-au răstignit pe pereţii
unei camere cu nişte coridoare lungi.
viaţă.
picuri de sânge ce-mi duc tremurul
prin vene, gânduri ce-mi contopesc liniştea,
orizonturi ieşite din tipare, iubire uitată,
nebunie curată, totul din ceară, totul se topeşte.
toate-s lângă mine, toate-s prin suflet.
mor zi de zi câte puţin, mă topesc, din tot
va rămâne nimicul etern al lumii, al vieţii,
al durerii.
m-apasă pe tâmple viaţa şi din ce în ce mai tare,
totul se zbate şi mi-e frică de tot.
umbre se plimbă la nesfârşit prin mine,
gânduri necunoscute mă inundă,
vise neîmplinite mă caută,
feţe necunoscute şi triste mă calcă.
viaţa.
developându-se totul ca-ntr-un film,
totul cade pe umerii mei,
mă doboară.
foşnetul timpului îmi bântuie chipul,
straşnic şi amar sentiment.
e frică.
inima, sufletul, lumina, întunericul,
gândurile, speranţele, viaţa, noi orizonturi,
totul.. şi nimicul etern.
suntem ai noştri şi ai nimănui,
ca nişte plămâni ne respirăm,
ne intoxicăm cu amar, vise, gânduri,
cuvinte, poezie şi speranţă.
umplem cuvinte goale şi vieţi iluzorii.
ne plângem iarna-n palme,
bumbi de geaţă lacrimile ne sunt,
în piept ne purtăm nefericirile
şi călcăm cu înverşunare pe noi
până când din noi, din tot, va rămâne
nimicul etern ce ne va purta prin nefericirea veşnică.

răsare-o lumină, e frica, e viaţa, totul şi nimic.