oameni

drumul asta nu duce nicaieri
mi-e strain si s-a oprit inainte sa il incep;

e plin de oameni care se rostogolesc
si nu simt nimic si nu se opresc deloc
si ale caror ganduri se ciocnesc si tipa
unele mai tare, altele plang si ma dor

oamenii se transforma in masti;
lumea e plina de masti care pandesc
lumea e plina de oameni-masti
de oameni-calatori care bantuie lumea
lumea e plina de oameni care nu traiesc
si doar respira si cateodata umilesc

lumea e plina de oameni-calatori-purtatori-de-masti
pe care-as vrea sa-i cutremur uneori
sa le explic din cand in cand ca niciun om nu poate fi un calator
nebun si trist in viata altuia
ca niciun om nu vine si pleaca pur si simplu ca o ploaie de vara
ci ramane ca o rana deschisa

tai noaptea in doua ca pe-un mar stricat
si imi impart oamenii in doua parti egale;
pentru unii imi vor fi mainile vasle si pentru altii nimic
pentru unii imi vor fi gandurile bucurie si pentru altii nimic
unora le voi arata sufletul si altora le voi arata cum se simte
intunericul si golul din interior

nimic nu incepe acum
pentru ca drumul asta nu duce nicaieri
mi-e strain si s-a oprit inainte sa il incep
si nu-i loc de inceput dar e loc de iertare