marți, 28 aprilie 2015

mais —

să poţi şi să nu vrei

aş fi putut (la fel cum am fi putut) să-ţi scriu astăzi dar —
mereu a existat un dar la fiecare dintre noi —
dar m-am oprit
înainte să mă prefac într-o jumătate de lacrimă.


tristeţea nu pleacă niciodată atunci când trebuie dar —
vine atunci când nu te aştepţi
şi nu pleacă niciodată când trebuie. nu pleacă. vine şi stă
la fel cum ai venit şi ai plecat.

aş fi putut să-ţi scriu astăzi dar —
am săpat gropi nesfârşite în gânduri şi
te-am cules din ele ca dintr-un
pământ cenuşiu îmbinat în lacrimi.

mi te-ai făcut ca un dor de neputinţă
gândindu-mă că aş fi putut să-ţi scriu astăzi dar —
nu am vrut.

mi te-am cules şi
mi te-am scris dar —

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu