Doar singurătate

Tu.  Tu, suflet nebun, ce stai închis într-un
corp ruginit de demult.
Tu, suflet nebun, speriat de lume,
suflet pustiit şi întristat,
eşti singur şi înconjurat de gânduri cenuşii
şi-ndurerate.
De-atâta vreme zaci în singurătate,
nimeni n-a mai trecut, nimeni nu te-a mai mângâiat
c-un gând bun, c-o speranţă.. cu iubire.

Privirea mi-e ţintă. Spre geam, spre infinit.
Afară-i furtună, la fel cum e-n mine.
E timp încărcat cu întuneric,
e timp pentru singurătate.
Oricine poate fi singur, oricând.
Nu-i aşa?
Şi plouă. Afară-i un vânt nebun
si vreme-n durerată şi totu-i
îmbrăcat într-un întuneric crunt.

În mine aşteaptă amintirile şi speranţele,
de-aceea privirea mi-e ţintă, spre geam,
spre tine.
Eu zac aici
şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine..
Şi-aştept.

Te-am găsit rătăcindu-mi prin gânduri
si te-am ucis cu greu din mine.
Acum îmi înţelegi singurătatea?

Degeaba te-aştept şi sper, şi strig.
Am obosit la câtă singurătate şi tristeţe
am adunat în pumni.
Dulci iluzii, amintiri sau speranţe.
Stoluri de gânduri şi oameni
prin minte-mi trec
şi pe faţă un ultimul sărut mi se scurge,
şi el singuratic, înghiţind a nopţii chemare .
Zadarnic singurătatea înfioară o nefiintă
cu mii de amintiri ce-aşteaptă
o privire stranie şi-un suflet cald, un altul.
Voi pleca de vei vrea, suflet nebun, ce stai închis
într-un corp ruginit de demult.