Nu voi uita de tine

Dac-am plecat sigură-n toamnă, nu voi uita de tine
nu voi uita de frica ce-mi naşte gânduri negre,
nu voi uita de noi, de tine,
şi oricând m-aş întoarce către noi..

Voi rămâne singură-n toamnă
dorindu-mi să mă spăl de amintiri,
de gânduri ce-mi întunecă privirea
şi de apusul etern al sufletului meu..

Îmi bate inima în ritm de melancolie,
gândul mi-e pierdut în nopti de toamnă
şi mâinile reci în frunze stinghere şi palide.
Urme de iubire în gând, în suflet, în mine toată,
urme ce se vor topi şi se vor stinge precum
lumânarea cândva aprinsă de flacăra dulcelui dor.

Frunze muribunde îmi linistesc sufletul,
vântul cald îmi curge pe obraz
şi-mi mângâie părul,
norii îmi veghează drumul pe covorul de frunze
şi totul se stinge ca in eternul apus al sufletului.

Îmi bate inima în ritm de melacolie
si oricând m-aş întoarce către noi..

Lumină în noapte

Mă aşez aici,
în pete de lumina ce mă-nconjoară
şi-n razele de soare ce mă îmbracă.
mă aşez aici,
cu lumina neagră-n gând
şi cânt de ploi în suflet.
din întunericul ochilor tăi negri,
mă cuprinde teama şi lumânările
ce ard de dor, în curând se vor stinge..
din întunericul ochilor tăi,
ca vântul fug şi se nasc ideile,
din ochii tăi precum pământul,
ochii tăi precum un ţipăt mut în noapte târzie..
ochii tăi ce încă aprind lumânări de dor,
nasc fire de iubire târzie în toamna asta de noi
goală,
în ochii tăi, în zile şi nopţi de vară
dulce vară..
când nisipul îşi dormea dulcele somn sub tălpile noastre,
sub luna sufletelor noastre,
sub valurile şi stâncile..
în ochii tăi unde eu eram frumoasă,
frumoasa mare cu valuri de iubire ce-ţi învăluiau
sufletul în lumină..
E târziu în mine-acum..
târziu în suflet, în gând, în cuvintele mele seara se lasă..

Îmi îngrop totul în tine, credinţa, gândurile ce fără tine
nu-mi dau voie să ştiu cine sunt..
Se lasă întunericul peste mine acum
trimite-mi o pată de lumină să aflu cine sunt acum,
fără glas în strigătul nopţii târzii

Melancolie

Doar ţie-ţi scriu rânduri printre stele,
doar pe tine te caut printre gânduri în noapte,
doar glasul tău fraged îl caut mereu..
doar pe tine te caut, te strig şi nimeni nu-mi răspunde,
pierdut în noapte târzie eşti şi nimeni nu m-aude.
Mi-amintesc fără să mă gândesc, ca prin vis, ca prin gând
cum totul, parcă ieri era, tu de suflet legat îmi erai,
gândul mi-l impleteai şi-mi şopteai vorbe de dor..
îmi sărutai fruntea cum numai tu ştii,
îmi tineai tâmplele în palme sufletului tău..
mi-amintesc fără să mă gândesc, ca prin vis, ca prin gând
cum sărutam răsăritul cu o privire în fiecare dimineaţă,
iar cu tine în suflet aduceam apusul..
Deschide-ţi usă şi primeşte-mă aşa cum sunt,
aşa cum simţi, aşa cum mă vezi..
cu totul ingheţată şi cu un suflet cald, cu gândul ruginit
şi toamna-n suflet, iubirea mea ţi-o dau, e doldora cu sentimente..
Mi-e mohorât cerul, sufletul şi gândul cel bun,
mi-e dor, iubire şi speranţă.
Îmi eşti doar tu, călător nestingherit prin mine..
 

Şi totuşi toamnă

S-a lăsat toamna peste noi, dragul meu..
sufletul meu, de tine e gol.. crezi tu oare?
S-a lăsat toamna peste mine, dragul meu..
vântul îmi suieră printre suviţele de păr,
soarele îmi încredinţează a lui ultime secrete,
frunzele palide ca ceara cad şi mor precum
gândurile în nopţile albe pătate de dor şi lacrimi,
cerul cântă cu picaturi de ploaie asemenea unui pian..
Trecut-a vremea, draguul meu..
te-ăstept să vii, să te revăd, căci dorul ăsta vechi
de-o eternitate îţi duce dorul şi sufletul mi te caută..
Ţi-am agăţat o dulce iluzie de suflet
înainte să pleci şi am sperat c-o să te-ntorci,
c-ai să vii şi-ai să mă iubeşti ca odinioară.
Trecut-a vremea, dragul meu, sufletul mi te caută
urmează zile cenuşii, goale de noi..
E toamnă peste mine, e toamnă peste dorul ce doare..
Trecut-a vremea, dragul meu, toamna e aici,
o şimţi şi o mângâi.

Delir, al sufletului chin..

Coboară-mi toamnă, frunza precum gândul,

înfloreşte-mi sufletul cu flori de cires în plină toamnă,

coboară-mi toamnă, sufletului înflorit şi calcă pe el

cu vântul tău rece şi-alungă-mi temerile toate.

Ridică-mi toamnă, gândurile şi îmbracă-mi sufletul în ele

şi-n pete de lumină. 

Uite-mi sufletul înflorit în flori mari, albe și roz,

gânduri atârnare peste tot în suflet, în depărtări.

Privesc spre cer, păsării mii printre frunzele în fugă,

te uiți în jur.. e toamnă și e melancolie.

Simt și iubirea, e cea mai frumoasă parte din mine,

ii soptesc vorbe de dor și îi inchin gândurile şi speranţele,

dezamăgirile și tristețile mele.

Pășim în toamnă cu pași lenți, desparțiții de vară, chinuiți de timp,

pașim în toamnă cu pași repezi printe frunze ruginii 

și gânduri pierdute și apuse,

pașim în toamnă despărțiți de timp și vară.

E liniște, e vânt, e foșnet și melancolie în toamna sufletului..

Tu, toamnă fumurie, îmi intri-n suflet înainte ca vara să se-ncheie..

Tu, toamnă fumurie, delir al sufletului chin.. 

Gol

Îmi doresc sa mă trezesc goală..
goală de tine, goală de speranţe,
goală de dor, goală de tristeţe,
goală în toamna asta a sufletului,
cu gânduri ruginii,
când trimit frunze în mii de culori
spre sufletul tău,
trimit gândul cel bun spre inima ta,
te sărut cu privirea şi plec..
Să nu-ţi mai aud gândurile,
să nu-ţi mai citesc privirile,
să nu te mai am nici
în cel mai adânc sentiment,
şi nici în cel mai adânc gând,
dar să trăim ca unul singur.
Să păşim pe stele ţinându-ne de mână,
să fim unul singur şi totuşi doi,
să iubim un întreg şi nu jumătăţi,
să-mi topeşti dragostea de ceară
ce mi se varsă uşor pe tâmplele copilăroase
şi să-mi treci prin suflet ca un val,
să-mi speli tot răul..
Da, iubite..fii briza mării,
fii valul ce-mi spală răul,
fii întregul meu,
noaptea când ochii negri, plânşi şi singuri iar inima stearpă.

Dă-mi acum, în noapte târzie, ochii plănşi

să-i mai privesc o dată, să mă oglindesc
în ei ca-n sufletul tău şi nu-ţi mai cer nimic.

Cu-atâtă dor o să-i privesc şi-o să-i sărut,

o să tac şi o să-ţi mai închin un gând,

un gând de neuitat ce-ți va rămâne încrustat în sufletul asfințit.

Înapoi la noi

Îmi eşti la kilometri distanţă de inima şi de gândul meu.
De ce nu-mi eşti aici să-ţi cobori verile
peste toamna şi iarna sufletului meu singuratic?
de ce nu-mi eşti aici să mă fereşti de fiecare
rău ce-mi apare-n cale?
de ce nu-mi eşti aici să-mi arăţi că oricât de
departe ai fi, tu lângă mine ai rămâne?
Cât suflet trebuie să pun în dorinţă ca tu
să-mi vii?
Vino aici şi ajută-mă să cred din nou,
să te iubesc din nou, să cred că sufletu-mi
viu în toamna vieţii pustiită
vino aici şi ajută-mă să stau neclintită în furtunile vieţii,
vino aici şi ajută-mă să cred în iubire,
în despărţire, în ură, în tine, din nou.
Vino aici şi îţi promit ca voi lasa tăcerea să ne domine,
să ne înghită orice cuvânt de prisos.
După atâta timp încă te regăseşti în mine.
Eşti împrăştiat în gânduri, în speranţe, în suflet, peste tot..
Respiri prin mine şi totuşi îmi eşti etern absent.
Îmi cuprinzi în timp nefiinţa zidită-n dor şi durere.
Fă-ţi altar din mine şi rămâi acolo, unde florile înfloresc
doar noaptea când tu în vise îmi apari.
Căci doar tu îmi eşti în gânduri şi-n poeme,
doar tu împrăştiat prin mine, mă-rentregeşti mereu.