Şi totuşi toamnă

S-a lăsat toamna peste noi, dragul meu..
sufletul meu, de tine e gol.. crezi tu oare?
S-a lăsat toamna peste mine, dragul meu..
vântul îmi suieră printre suviţele de păr,
soarele îmi încredinţează a lui ultime secrete,
frunzele palide ca ceara cad şi mor precum
gândurile în nopţile albe pătate de dor şi lacrimi,
cerul cântă cu picaturi de ploaie asemenea unui pian..
Trecut-a vremea, draguul meu..
te-ăstept să vii, să te revăd, căci dorul ăsta vechi
de-o eternitate îţi duce dorul şi sufletul mi te caută..
Ţi-am agăţat o dulce iluzie de suflet
înainte să pleci şi am sperat c-o să te-ntorci,
c-ai să vii şi-ai să mă iubeşti ca odinioară.
Trecut-a vremea, dragul meu, sufletul mi te caută
urmează zile cenuşii, goale de noi..
E toamnă peste mine, e toamnă peste dorul ce doare..
Trecut-a vremea, dragul meu, toamna e aici,
o şimţi şi o mângâi.

Delir, al sufletului chin..

Coboară-mi toamnă, frunza precum gândul,

înfloreşte-mi sufletul cu flori de cires în plină toamnă,

coboară-mi toamnă, sufletului înflorit şi calcă pe el

cu vântul tău rece şi-alungă-mi temerile toate.

Ridică-mi toamnă, gândurile şi îmbracă-mi sufletul în ele

şi-n pete de lumină. 

Uite-mi sufletul înflorit în flori mari, albe și roz,

gânduri atârnare peste tot în suflet, în depărtări.

Privesc spre cer, păsării mii printre frunzele în fugă,

te uiți în jur.. e toamnă și e melancolie.

Simt și iubirea, e cea mai frumoasă parte din mine,

ii soptesc vorbe de dor și îi inchin gândurile şi speranţele,

dezamăgirile și tristețile mele.

Pășim în toamnă cu pași lenți, desparțiții de vară, chinuiți de timp,

pașim în toamnă cu pași repezi printe frunze ruginii 

și gânduri pierdute și apuse,

pașim în toamnă despărțiți de timp și vară.

E liniște, e vânt, e foșnet și melancolie în toamna sufletului..

Tu, toamnă fumurie, îmi intri-n suflet înainte ca vara să se-ncheie..

Tu, toamnă fumurie, delir al sufletului chin.. 

Gol

Îmi doresc sa mă trezesc goală..
goală de tine, goală de speranţe,
goală de dor, goală de tristeţe,
goală în toamna asta a sufletului,
cu gânduri ruginii,
când trimit frunze în mii de culori
spre sufletul tău,
trimit gândul cel bun spre inima ta,
te sărut cu privirea şi plec..
Să nu-ţi mai aud gândurile,
să nu-ţi mai citesc privirile,
să nu te mai am nici
în cel mai adânc sentiment,
şi nici în cel mai adânc gând,
dar să trăim ca unul singur.
Să păşim pe stele ţinându-ne de mână,
să fim unul singur şi totuşi doi,
să iubim un întreg şi nu jumătăţi,
să-mi topeşti dragostea de ceară
ce mi se varsă uşor pe tâmplele copilăroase
şi să-mi treci prin suflet ca un val,
să-mi speli tot răul..
Da, iubite..fii briza mării,
fii valul ce-mi spală răul,
fii întregul meu,
noaptea când ochii negri, plânşi şi singuri iar inima stearpă.

Dă-mi acum, în noapte târzie, ochii plănşi

să-i mai privesc o dată, să mă oglindesc
în ei ca-n sufletul tău şi nu-ţi mai cer nimic.

Cu-atâtă dor o să-i privesc şi-o să-i sărut,

o să tac şi o să-ţi mai închin un gând,

un gând de neuitat ce-ți va rămâne încrustat în sufletul asfințit.

Înapoi la noi

Îmi eşti la kilometri distanţă de inima şi de gândul meu.
De ce nu-mi eşti aici să-ţi cobori verile
peste toamna şi iarna sufletului meu singuratic?
de ce nu-mi eşti aici să mă fereşti de fiecare
rău ce-mi apare-n cale?
de ce nu-mi eşti aici să-mi arăţi că oricât de
departe ai fi, tu lângă mine ai rămâne?
Cât suflet trebuie să pun în dorinţă ca tu
să-mi vii?
Vino aici şi ajută-mă să cred din nou,
să te iubesc din nou, să cred că sufletu-mi
viu în toamna vieţii pustiită
vino aici şi ajută-mă să stau neclintită în furtunile vieţii,
vino aici şi ajută-mă să cred în iubire,
în despărţire, în ură, în tine, din nou.
Vino aici şi îţi promit ca voi lasa tăcerea să ne domine,
să ne înghită orice cuvânt de prisos.
După atâta timp încă te regăseşti în mine.
Eşti împrăştiat în gânduri, în speranţe, în suflet, peste tot..
Respiri prin mine şi totuşi îmi eşti etern absent.
Îmi cuprinzi în timp nefiinţa zidită-n dor şi durere.
Fă-ţi altar din mine şi rămâi acolo, unde florile înfloresc
doar noaptea când tu în vise îmi apari.
Căci doar tu îmi eşti în gânduri şi-n poeme,
doar tu împrăştiat prin mine, mă-rentregeşti mereu.

Ce mai faci, iubite?

Sunt din nou aici, eu, vechea nefiinţă,
de dor dărămată c-un suflet rece.
Sunt aici şi îţi scriu tot ţie, tot mie,
tot aceleiaşi nefiinţe şi totuşi, doua
suflete mâhnite, de timp amăgite.
Sunt aici şi mi-e dor .
Tu nu ştii, tu nu simti.
Stiu că n-o să-mi răspunzi vreodata,
n-o să-mi pui niciodată cuvinte pe foaie,
n-o să-mi vorbeşti niciodată cu inima.
Sunt aici din nou şi îţi scriu să mai
omor din dorul ăsta ruginit.
Ce mai faci, iubite? Cum mai eşti?
Îţi doar cu iubire, îţi scriu.
Îţi scriu doar scrisori albe, pătate de timp,
scrisori mucegăite, cu praf de uitare pe amintiri.
Totul e secat pe aici.
Storc totul, în fiecare zi de amintiri apuse
N-a fost zi în care soarele să nu-ţi simtă sufletul
legat de-al meu, înconjurat de o mare de dor..
Am pus tot dorul la presat într-o carte cu povestea noastră
şi-am aruncat-o în mare..
Am căutat un rost la toate.
M-am înecat în întrebari şi răspunsuri.
M-am blocat.
M-am blocat intrebăndu-mă:
tu, cel ce ai în ochi o urmă de iubire,
ce rost ai ?
ce-mi cauţi în viaţă?
de ce-mi aduci haos?
Lupţi cu timpul şi te laşi învins
te hrăneşti cu iluzii şi te lăsi mâncat.
Îţi închin azi ultim un gând primeşte-l, iubeşte-l, hrăneşte-te din el
până rămâi cu nimic.
Îţi voi închina altul, până-ntr-o neaşteptare oarecare,
într-o ora neagră, dintr-o oarecare noapte,
când totul se va sfârşi.
Iată-mă astăzi, îţi scriu din nou şi mi-e dor..
Ce mai faci, iubite? Cum mai eşti? 

Fără tine

Un vânt pribeag ne bate-n geam
şi picuri mii ne cântă-n noapte târzie.
Tristeţi neîntelese-mi vin,
le simt în piept, în suflet, în ultimul gând
şi-n picuri o mie.
Şi plouă şi e trist totul.
Îmi plânge-n suflet urma ta de iubire,
şi e toamnă târzie.
Ruginesc gândurile despre tine
şi se deşiră speranţele pe rând..
Şi plouă şi e trist totul..
Fără tine mi-e sufletul gol,
nu ştiu cum a simţit iubirea
c-ai plecat, dar ştiu că la mine nu e,
e doar un gol imens, la tine.. nu ştiu.
Fără tine mi-e frig, nu ştiu cum aerul rece
a simţit că ai plecat,
dar ma încălzeşte cu un val de frig.
Fără tine e linişte în suflet, în mine, în lumea toată,
vocea cuvintelor, nemuritoare cândva,
acum a murit.
Totul se stinge acum, plouă şi totul e trist..
Fără tine e rău, e frig, e gol şi e tăcere
mă ustură pielea de-acolo de unde ai plecat
şi ai lăsat un gol cu răni adânci în mine toată.
Pielea-mi crapă şi mai mult şi mai repede
precum vopseaua unui gard de-o eternitate vechi.
Fără tine iubirea nu mai e iubire,
noi nu mai suntem noi, timpul e uitare
şi iubirea noastră e doar praf de stele.

O altă dimineaţă

E dimineaţă, plouă şi e frig..
miroase a cafea şi a dor,
mult dor.
Să plouă!
Să plouă cu picători imense
să ne înece şi sa ne spele dorul.
Îmi plac dimineţile astea fără soare
şi fară tine,
în care mă pot trezi înaintea mea
să mai omor câte puţin din dor,
îmi plac dimineţile astea fără tine
unde doar umbra prezenţei tale
ridică nameţi de tăceri..

Când tăcerea mea lungă o să-ţi pară,

cerul meu mohorât, iar eu posomorâtă,

să ştii ca dorul mi-a înghiţit cuvintele

şi pe mine toată.
Şi plouă şi cerul mi-e mohorât,

mă arde-n suflet un dor însetat de noi,
în plină dimineaţă

mă-nghite puţin câte puţin,

os cu os, gând cu gând

un dor ce trăieşte din mine şi mă-nghite

în fiecare zi câte-un pic..