regăsire

după multe zile de uitare
te-am găsit căutând iubire prin sufletul meu
te-am găsit răscolind printre amintiri apuse

săpai galerii adânci
iar în urma ta rămâneau urme de gheare
şi ploi

îmi imaginam cum te rostogoleşti prin mine
iar pe mine mă dăi peste cap şi mă abandonezi în tăcere
apoi eu mă chinui cu mine zile şi zile
şi îmi arunc rugi în formă de pietre
şi mă despart de linişte şi mă zbat într-un sfârşit

prezenţa ta ascunsă mă durea
chiar dacă tu erai doar în spatele cuvintelor
pe care eu le scrijeleam cu-atâta grijă pe scânduri
rupte din suflet

nu mai am cui sa strig că mă doare
că tu încă exişti în mine

între mine şi tine se află un deşert la fel de uscat
precum mi-s ochii.
mi-am ascuns toate lacrimile în cuvinte
şi-aştept să le dau formă din lemn
ca să opresc ploaia.

te-am închis în goliciunea întunericului din mine
şi te păstrez acolo
şi plâng cu lacrimi rupte din ploaia ta

îmi place să aud pulsul umbrei tale
care-mi urlă durerea

acum mă pregătesc de singurătate împreună cu tine.

cu dragoste

eşti cu un an mai departe de mine
iar eu, femeie sfântă a sufletului meu,
din pumnii strânşi ai tristeţii întunecate
îţi scriu să-ţi mulţumesc aşa cum ştiu mai bine.

gândurile-ţi sunt aceleaşi,
sufletul ţi-e mai bogat c-un an,
ochii-ţi poartă tristeţile mele,
iar umbrele adânci de pe faţă
parcă râd ori de câte ori râd şi eu.

mamă,
visez că mă porţi pe braţe
şi cu grijă mă fereşti de tot răul ce mă înconjoară
şi mă chinuie fără încetare
iar eu cu privirea caldă îţi mângâi chipul
ce poartă poveri grele şi de timp uitate.

râsul tău, mamă, te face să fii cel mai fragil om.
te face să fii aşa cum îi stă cel mai bine unui om
ieşit din ceaţa vieţii,
te face sa fii frumoasă.

departe de casă, mamă,
te caut zi de zi aşa cum îl caut pe Dumnezeu
în suflete
ori de câte ori mi-e greu iar tu nu eşti aici.

zilele...
îţi zboară zilele pe sub uşă, mamă,
peste ochii mei,
peste sufletul meu,
peste mine,
dar niciodată peste iubirea mea murdară
şi ascunsă de tine câteodată.


eşti mai departe de mine cu un an
iar mie mi-e frică
să nu mă pierd de tot de tine
să nu mă rătăcesc.

îţi zboară zilele pe sub ochii mei,
peste ochii mei ce sunt ai tăi,
peste sufletul meu ce seamănă cu al tău,
peste resturile din copilul tău ce te-a iubit de mic,
încă de când ai plecat
dar niciodată peste iubirea lui
înrădăcinată în trupu-i măcinat.


mă rog ţie să cauţi iubire în cuvintele mele,
să cauţi iertare,
să cauţi lacrimi sincere şi curate,
să cauţi puterea pe care eu nu o mai găsesc,
să cauţi speranţă.
să mă cauţi pe mine, mamă, copilul tău
căci mi-e frică să nu mă pierd de tot de tine.

ţie, mamă

am plâns, mamă,
cu lacrimi de tristeţe amară
pentru tine
şi-apoi am aşteptat îndelung să vii
să-mi potoleşti lacrimile şi să-mi ocroteşti
sufletul.

am sperat, mamă,
din tot sufletul
că tu vei fi aici, lângă mine, cu mine, mereu,
şi mă vei alina atunci când singurătatea mă va prinde
în ghearele ei
şi niciun om nu-mi va întreba sufletul
cum se simte, ce mai face.

am iubit, mamă,
oameni mulţi şi nepotriviţi.
le-am oferit timp din timpul meu
şi bunătate din sufletul meu rătăcit şi gol,
dar nu-mi pare rău, mamă.
să iubesc, asta îmi este menirea,
să ajut şi să trăiesc pentru alţii,
căci pe mine m-am pierdut.

am suferit, mamă.
am suferit când ai plecat,
am suferit când nu ai fost aici
si doar de mâinile tale calde şi blânde aveam nevoie.

am plâns, mamă,
am sperat, am iubit, am suferit
şi te-am iubit îndelung
şi te-am asteptat
şi te aştept.

mult prea devreme

21:28
mult prea devreme să te murdăreşti
de noroiul din sufletele oamenilor
ce te-nconjoară şi-aruncă-n tine
de pe marginea vieţii
cu pietre şi bucăţi de pământ
în care fără suflare zac cei ce-au fost ca tine
înainte ta.

21:31
prea devreme să te lupţi cu străini
să le cerşeşti suflet şi bunătate.
mult prea devreme să-ţi doreşti
ca ei să cureţe drumul
pe care au trecut şi au lăsat doar cenuşa
răului.

21:33
mult prea devreme să renunţi la tine
pentru ei.
mult prea devreme să te sacrifici pe tine
câine rămas fără suflare
pentru ei.

mult prea devreme să-ţi doreşti
să vrei
şi să nu ai
să ai
şi să nu vrei.

dar niciodată prea devreme pentru sfârşit

mamă,

mamă,
în sufletul meu înfloreşte moartea
ca o floare-de-nu-mă-uita
şi mă doare;
gândurile mi se zvârcolesc
şi în mine e ceaţă şi plouă cu stropi mari şi reci.
e frig.

vino
ridică-mi sufletul din negura zilelor
fără de sfârşit
şi curăţă-mi gândurile
peste care se aşterne păcatul.

şterge-mi din cuvinte judecata
şi alege-mi iertarea
pe care o meriţi şi n-o primeşti.

opreşte sufletul ce-ţi alergă copilul
rănit
prin toate zilele murdare de păcat
şi-aruncă cu pietre în cei ce de pe margini
râd în hohote.

vino şi aşează-te lângă mine
că să-mi fie mai uşor drumul către un început
în care eu deja am pierdut,
mamă.

nu-i revoltă, mamă,
e iubire.

sunt pământ

mă cheamă pământul
mă strigă pământul.
auzi?
urlă nebun
zbiară îndurerat.

mă duc la el şi rămân cu el.
rămân cu el ca şi cum aş rămâne cu tine.

mă înghite pământul.
nu mai am nici picioare şi nici mâini.

mă macină pământul.
mă frământă şi-mi frământă şi sufletul.

mă sufocă pământul şi mă transformă în
pământ.

de astăzi sunt pământ.
eu te chem
eu te strig
şi tu rămâi cu mine.
eu te înghit
eu te macin
eu te sufoc.
de astăzi sunt pământ.

pământ la pământ trage
nu te mai zbate cu tămplele de cer
că nu aşa se-ajunge la Dumnezeu.
întâi te înghite pământul şi apoi ajungi la Dumnezeu.
poate.

zi cu nenoroc

zi cu nenoroc.

astăzi am fost coloana infinitului trist
în mine s-au dat lupte
în jurul meu s-au dat lupte
aproape că am devenit o luptă -
mă lupt cu mine de chinuri întregi.

astăzi m-am simţit ca după Judecata de Apoi -
sufletu-mi dorea iar corpul meu stătea
nemişcat
lângă altele şi râdea chinuit şi împovărat.

tot astăzi mi-am adus aminte de mama
şi de tata;
de amândoi dar separaţi. niciodată împreună.
mi-au mişunat şi alţi însufleţiţi
prin gânduri şi brusc cerul s-a umplut de dor.

ce-ţi e şi cu viaţa asta
uneori o ai
alteori chiar dacă o ai
ţi-o doreşti.

noapta asta e cămaşa ruptă
ce va şterge
ziua cu nenoroc.