aduce-aminte

dragostea nu-i decât o pisică neagră
ce m-a sfâşiat când am vrut
să o alung de pe piept.

aproape de sfârşitul beţiei durerii
îmi dau seama
că îmi lipseşte mama mai mult decât îmi
lipsesc zilele copilăriei
cu bomboane aduse de bunicul
şi-ascunse pe sub perne.
îmi lipseşte şi timpul petrecut cu ea
îngropat acum mulţi ani şi câteva zile
şi sunt geloasă - recunosc
pe distanţa ce împleteşte cu-atâta drag
miile de metri dintre noi şi nu taie niciunul
că nu vrea să facă şi mai mult rău.

îmi lipseşte mai mult decât pisica ce-mi încălzea
pieptul
până când m-a sfâşiat.

şi de-atunci îmi petrec anii aşteptând
cu mâinile reci şi vineţii
împreunate ca pentru rugăciune
o altă pisică neagră
cât pentru o mamă şi-o dragoste.

vine!

poem din lacrimi

o piatra-mi
presa sufletul
şi din el curgeau lacrimi negre.

sunt un rob întemniţat într-un zâmbet mecanic
ce-aştept
să pic în negura uitării
sunt personaj înfometat de bine
şi speranţă
sunt prinsă-n rădăcini
şi-atunci când râd mă înec într-o lacrimă
şi mă ascund sub pământ.

sunt ce n-am fost vreodată
şi când n-am să mai fiu am să-mi doresc
să fiu din nou rob rece
c-un chip de marmură
ca sa trăiesc petrecându-mi durerile
şi-apoi să mă sting
în cea mai adâncă.

[lasă-mi piatra
e amintire]

?∞

ploua trist cu lacrimile mamei
păstrate pentru mult timp într-un crin alb
cu amprentele lui Luchian.
crinului i s-au rupt petalele
cineva l-a rănit
și-a devenit un fenomen al naturii sufletului

am deschis fereastra
și am întins mâinile.
era o ploaie caldă cum nu a mai fost
dar lacrimile ei parcă mă dureau
îmi intrau cu putere pe sub piele
mă sfâșiau.

-mamă e duminică seară
la mine plouă cu stropi mari și pare că nu vrea să se oprească.
mamă la mine plouă
la tine sper să fie soare.
mamă la mine plouă neîncetat
bate vântul cu multe lacrimi pe minut
mamă.
la tine să fie soare
doar soare-

apoi dintr-un pocal
am început să beau lacrimile mamei
privind cum apun copacii
peste oamenii ce fug speriați
de lacrimile ei.

introspecţie

seara
totul avea gust de scrum
şi cât întuneric zăcea Doamne în ochii ăştia goi
şi plini de lacrimi

beau dintr-un fel de stare care nu urcă nu coboară
şi îmi văd sufletul înfăşurat în ceaţă
şi umbra de copil dispărut
care striga neauzit către Dumnezeu

cândva îl rugasem pe El să mă ascundă
de voi toţi
că nu e viaţa slujba prestată cum trebuie de mine
iar asta-mi promite eliberarea
îmi scurtează drumul până la sfârşitul sufletului
şi-mi dă scăpare de mine.

de mine -
îmi plăcea să mă vizitez din când în când
să tremur de frica mea
să nu găsesc nimic plăcut;
acolo totul era ruginit
moliile mâncau de peste tot
gândurile erau moarte
şi ori de cât ori cădea o lacrimă tresăream
şi în mine se trezeau toate tristeţile lumii.

nu am fost niciodată cea mai bună variantă a mea
recunosc
şi-mi pare rău că nu m-am străduit

hazard;
- i n t r o s p e c ţ i e -

dragostea nu se împachetează

nu-mi încăpeam în piele de-atâta dor
şi în urechi mişuna vuietul surd al tristeţii.

dragostea ei stătea în puţinele cuvinte
gonite din suflet
şi trimise celei ce i s-a desprins din pântec
cu mulţi ani în urmă.

(mamă tu să iei chipul celui ce mi se-arată zi de zi 

să vii să mă scapi de mine şi sa-mi ai de grijă

căci tu mamă nu eşti ca în poeziile lui Coşbuc

sau Eminescu

şi dragostea ta nu se împachetează în cuvinte

şi se trimite la pachet)

dragostea ei stătea în puţinele cuvinte
şi nu-mi ajungea;
trăgeam de cuvinte şi le despărţeam în silabe
căutam sensuri noi ascunse şi neînţelese
le scriam de la cap la coadă şi le întorceam pe toate părţile
dar dragostea ei rămânea aceeaşi şi tot nu-mi ajungea.

("O, mamă, dulce mamă"

să iei chipul celui ce mi se-arată zi de zi 

că nu-mi mai încap în piele de-atâta dor de tine şi de ducă.)

singurătate

vreau să-ţi povestesc despre cum
singurătatea
m-a chinuit într-o zi
pentru tot restul vieţii mele.

ascultă doar.

când suntem singuri singurătatea ne îmbrăţisează
de fapt
ne chinuie iar noi râdem în hohote

-aproape cred că asta e nebunie-

ascultă.
singurătatea asta ne facem să plângem în şiroaie
de lacrimi
pentru alţi nefericiţi amărâţi oameni frumoşi
cu suflet sau ce-a mai rămas din sufletul lor
apoi tot ea ne întreabă cu o voce mută
"pentru tine cine plânge laşule?"

chiar aşa
pentru mine cine plânge? nici Dumnezeu nu mai are lacrimi
pentru mine

mă face să-mi doresc să-mi plâng mie pentru mine
amărâta.

înţelegi? asta e singurătatea.
să-ţi plângi ţie când de fapt plângi pentru alţii.
ăsta e chinul

s i n g u r ă t a t e

-dacă te opreşti puţin
îi poţi auzi strigătul mut şi râsul în hohote-

mamă, mai naşte-mă o dată!

"mamă,
mai naşte-mă o dată!"

mai naste-mă o dată
şi încă o dată
şi în fiecare zi
dar rămâi, nu mai pleca
căci e dureros să-mi plâng durerile
fără tine.
rămâi în orice chip
şi-n orice suflet,
dar râmâi
şi mai naste-mă o dată
şi încă o dată
din dureri,
mamă,
clădesţe-mă din nou
din zbucium şi chin
căci,
"mamă,
mi s-a întâmplat o mare nenorocire,
mai naşte-mă o dată!"