Simplu.

şi noi atât de palizi
şi-mbrăcaţi în tăcerea asta
ce strică inimi.
şi-atât de singuri
precum o frunză moartă
în toamnă asta
plumburie

plângi sau râzi
deschizi ochii
şi tinzi spre infinit
îmbrăţişezi cerul
şi priveşti în depărtări.

îmi spui ceva
te cred
şi zâmbesc.
în ochii tăi apare dovada
ce mă bucură.

e tăcere
şi vrei să fie lângă tine
ca tu să fii din nou tu.
şi stii că
doar lângă acel suflet
tu devii tu
şi-ţi bucuri gândul
şi al tău suflet

frunză.
doar o frunză
îţi atinge chipul
şi-ţi zboară gândul
către alte orizonturi
dincolo de viaţă
şi tristeţe.

e doar toamnă şi noi în tăcere îmbrăcaţi.

Veşnicie

Blând aprind în mine flacăra speranţei
şi te caut, şi te caut.. în fiecare întâlnire târzie.
De o veşnicie parcă, din nou,
aştept să te întâlnesc.

N-o să sţie nimeni, sigur, niciodată,

că mi-ai stat ca un nor deasupra,
în fiecare zi şi-n fiecare vis.
Ca frunza-n vânt totul în van s-a dus,
iar eu de-o veşnicie, parcă aştept
din nou, în suflet şi-n gând să te regăsesc
oricând în infinitul clipelor târzii.
Clipe senine ne luminează calea şi ne
încântă al nostru suflet,
clipe senine încărcate de prezenţa ta
îmi urmează zâmbetul şi-mi tulbură liniştea.
Eu nu-ţi voi da din mine o fărâmă,
te voi aştepta aici, acum şi-ntotdeauna
până când flacara speranţei se va stinge
iar cetatea ce-ţi încredintă cândva iubire
se va dărâma.
Voi uita ca-atât de multa toamnă
ochii mei îmbracă,
eu nu-ţi voi da din mine o farâmă,
te voi aştepta aici, acum şi-ntotdeauna,
în toamna-n care toate se-ntâmplă prea târziu,
iar eu, eu nu pot iubi cât sufletul mă ţine,
căci iubindu-te, ajung la tine şi brusc,
îmi amintesc de mine..
Iar eu aştept..
Parcă de o veşnicie
te-aştept.

Cândva..

Cândva, doi fericiţi eram,
în zbor cu gândurile noastre,
cândva, doi fericiţi eram,
bântuind încă din zori, prin noi, urme de dor.
Cândva, noi fericiţi eram,
în umbra flăcării sufletelor noastre
stinsă de lacrimile cerului.

Printre mii de păsări ce călătoresc prin ochii mei
şi printre miile de lacrimi ce apun în fericire,
te pierd..
Şi totuşi.. în zare te regăsesc,
mă apropii, te înalţi şi dispari.

Şi totuşi...
Ca un zid de sticlă tăcerea e între noi.
Liniştea ne desparte în zadar iar gândurile
ni se îndreaptă spre răsărit aievea.

Tristeţea tinde să ne-ajungă,
să ne-nghită şi-un ultim cuvânt,
şi totul ca-ntr-o fugă continuă
se izbeşte de zidul ce ne desparte de fericire
întru totul.

Lumina caldă zvâcneşte din sufletele străine
şi ne-ajunge,
şi ne înalţă, şi ne coboară şi brusc..
totul cu noi dispare ca într-un cântec lin,
în topirea nopţii când iubire vine să-şi
ia rămas-bun de la al meu suflet.

Firav şi crâncen sentiment
al sufletului şi-al gândului de tine
pătat, ce-şi înalţă tristeţea prin
al meu trup tomnatic, mângâiat
de frunza ce-şi continuă zborul
pe ritm de nostalgie,
în misterele timpului..

Ne înălţăm, coborâm, azi, niciodată
şi-n fiecare zi, inima tomnatică şi tristă,
mult împreună, mereu despărţiti,
noi, cei cândva fericiţi.

Se apropie liniştea de tristeţea noastră salvatoare, şi ne cheamă spre poemul nopţii topite de dor.

Lasă-mi-te-acum..

Lasă-mi-te-acum şi cântă-mi cu vorbe de dor
cântul sufletului, de timp rănit, spre iubire tânjind.
Lasă-mi-te-acum când îmi arde-n ochi flacăra trecutului,
şi-ajută-mă ca focul vieţii tale să-l aprind.
Lasă-mi-te-acum când e târziu, e noapte şi e linişte,
acum când încerc să-mi amintesc de vremuri trecute,
de când tu-mi erai gândul ce mă liniştea şi tăcerea grea
când sufletul plin de dor îmi era..
Lasă-mi-te-acum când e prea plin altarul de suferinţă şi dor,
când luna printre stele, linişte culege, când timpul peste noi,
cei trişti trece şi ne şopteşte să ne grăbim către iubire.
E târziu, e noapte şi e linisţe..
încerc să scriu şi nu ştiu ce să scriu, să te descriu şi să culeg
binele din rău şi fiecare picătură de zbucium din linişte.

Iată timpul, trage in jos cortina, se-ascunde şi-şi face loc în
altarul plin de suferinţă şi dor..
Lasă-mi-te-acum, să mergem împreună, cu soarele de mână,
pas cu pas către fereastra infinită a sufletelor noastre..
Lasă-mi-te-acum în dimineaţa ce-ţi cară apusul pe umeri,
când totul doarme sub timpul hoinar şi sub recele vânt
al toamnei târzii,
când totul se scaldă-n linişte şi dor.

Lasă-mi-te-acum, aici şi pentru totdeauna,
să fim doi în eternitatea infinitului din sufletele noastre.

Nu voi uita de tine

Dac-am plecat sigură-n toamnă, nu voi uita de tine
nu voi uita de frica ce-mi naşte gânduri negre,
nu voi uita de noi, de tine,
şi oricând m-aş întoarce către noi..

Voi rămâne singură-n toamnă
dorindu-mi să mă spăl de amintiri,
de gânduri ce-mi întunecă privirea
şi de apusul etern al sufletului meu..

Îmi bate inima în ritm de melancolie,
gândul mi-e pierdut în nopti de toamnă
şi mâinile reci în frunze stinghere şi palide.
Urme de iubire în gând, în suflet, în mine toată,
urme ce se vor topi şi se vor stinge precum
lumânarea cândva aprinsă de flacăra dulcelui dor.

Frunze muribunde îmi linistesc sufletul,
vântul cald îmi curge pe obraz
şi-mi mângâie părul,
norii îmi veghează drumul pe covorul de frunze
şi totul se stinge ca in eternul apus al sufletului.

Îmi bate inima în ritm de melacolie
si oricând m-aş întoarce către noi..

Lumină în noapte

Mă aşez aici,
în pete de lumina ce mă-nconjoară
şi-n razele de soare ce mă îmbracă.
mă aşez aici,
cu lumina neagră-n gând
şi cânt de ploi în suflet.
din întunericul ochilor tăi negri,
mă cuprinde teama şi lumânările
ce ard de dor, în curând se vor stinge..
din întunericul ochilor tăi,
ca vântul fug şi se nasc ideile,
din ochii tăi precum pământul,
ochii tăi precum un ţipăt mut în noapte târzie..
ochii tăi ce încă aprind lumânări de dor,
nasc fire de iubire târzie în toamna asta de noi
goală,
în ochii tăi, în zile şi nopţi de vară
dulce vară..
când nisipul îşi dormea dulcele somn sub tălpile noastre,
sub luna sufletelor noastre,
sub valurile şi stâncile..
în ochii tăi unde eu eram frumoasă,
frumoasa mare cu valuri de iubire ce-ţi învăluiau
sufletul în lumină..
E târziu în mine-acum..
târziu în suflet, în gând, în cuvintele mele seara se lasă..

Îmi îngrop totul în tine, credinţa, gândurile ce fără tine
nu-mi dau voie să ştiu cine sunt..
Se lasă întunericul peste mine acum
trimite-mi o pată de lumină să aflu cine sunt acum,
fără glas în strigătul nopţii târzii

Melancolie

Doar ţie-ţi scriu rânduri printre stele,
doar pe tine te caut printre gânduri în noapte,
doar glasul tău fraged îl caut mereu..
doar pe tine te caut, te strig şi nimeni nu-mi răspunde,
pierdut în noapte târzie eşti şi nimeni nu m-aude.
Mi-amintesc fără să mă gândesc, ca prin vis, ca prin gând
cum totul, parcă ieri era, tu de suflet legat îmi erai,
gândul mi-l impleteai şi-mi şopteai vorbe de dor..
îmi sărutai fruntea cum numai tu ştii,
îmi tineai tâmplele în palme sufletului tău..
mi-amintesc fără să mă gândesc, ca prin vis, ca prin gând
cum sărutam răsăritul cu o privire în fiecare dimineaţă,
iar cu tine în suflet aduceam apusul..
Deschide-ţi usă şi primeşte-mă aşa cum sunt,
aşa cum simţi, aşa cum mă vezi..
cu totul ingheţată şi cu un suflet cald, cu gândul ruginit
şi toamna-n suflet, iubirea mea ţi-o dau, e doldora cu sentimente..
Mi-e mohorât cerul, sufletul şi gândul cel bun,
mi-e dor, iubire şi speranţă.
Îmi eşti doar tu, călător nestingherit prin mine..