nu, noi, ne-am

am iubit
am iertat
am crezut
şi, uite-mă, bolnavă pe un câmp de luptă

dăm tone de apă vieţii
pentru a nu ne ofili
şi ne trăim trecutul în prezent
pentru a nu ne pierde de noi.

am iubit
am greşit
şi n-AM uitat de mine nicicând.

fără uşi, făra icoane, fără geamuri
pierduţi de lume, împreună
am iubit
am iertat
(N-)am crezut
şi (NE-)am pierdut mai mult ca oricând

n-am existat niciodată noi
ci ne-am păstrat doar rugăciunile
care mereu mă despart de mine cea rea

nu am fost niciodată noi doi
nu am învăţat nimic de la tine
nu te-am iubit niciodată
nu ne-am iubit niciodată
nu am iertat niciodată
nu am crezut niciodată
şi ne-am pierdut mai mult ca oricând

am păstrat crezul trecutului
pentru ca mi-ai promis că mă va aduce înapoi la noi
şi îl rostesc ori de câte ori vreau
să uit de tine ca să îmi amintesc că exist

semn rău

-semn rău-

purtăm doar negru şi alb
şi ne salutam de pe maluri diferite ale vieţii
obsesiile ne îmbătrânesc înainte de vreme
şi gândurile ne aruncă într-un val de zile
în care moartea bate cu puterea trecutului.

noi mergem mai departe
printre oameni necunoscuţi, simpli trecători,
simpli muritori, aşteptând învierea sufletului.

noi mergem mai departe ca un gând rău
şi ne oprim cu zilele în spate
în mijlocul unei şosele, în traficul infernal,
aşteptând să înceapă sau să se termine
jocul de-a viaţa.

e atâta înghesuială-n viaţă;
pereţi-martori
umbre fără pereche
ochi negri şi trişti
mâini singure şi reci
semne rele culese de peste tot
şi gânduri niciodată prea bune.

e atâta înghesuială-n viaţă
şi-atâta haos
iar noi căutăm porţi de scăpare
şi drumuri care duc spre nicăieri
şi ascundem răul în lacrimi

-semn rău
semn de sfârşit-

târziu

au înnebunit pădurile de dor,
au îngălbenit frunzele de nostalgia
ochilor,
iar vântul plânge lângă noi.

m-aş întoarce într-un trecut cu soare
şi cu noi,
apoi m-aş înălţa spre cer cu aripi din gânduri
şi, atunci, ar dispărea fiecare urmă de ură şi uitare.

m-aş întoarce pe urmele timpului catre noi,
aş pune mâna pe cuvinte şi ţi-aş scrie un poem
cu rădăcina în suflet şi urme de iertare.

nu m-aş întoarce niciodată aici
fără tine
şi, astfel, aş vindeca pădurile
şi frunzele bolnave de noi şi de dor
într-un timp mai scurt decât cel în care mi-ai fost
şi ţi-am fost.