marți, 31 martie 2015

firescul

ştii că viaţa (mea) nu e atât de uşoară
mai ales seară când gândurile ca nişte greieri
îmi ţipă în suflet pe-un ton trist
melodia compusă în treacăt prin zile

sţii că de fapt nimic nu e uşor
nici binele să-l faci
dacă s-ar putea să-l cumperi
ca să pari un om bun

nici dragostea să o oferi
dacă s-ar putea să o desenezi
ca să pară că iubeşti şi tu

nici să oferi sau să te opreşti
pentru cel de lângă tine
şi să-i oferi din binele tău
şi din dragostea ta
nu e uşor nimic nu e uşor
cel de lânga tine omule
cel ce-şi crapă-n patru capul
cu o piatră găsită-n drum

ştii că nu e uşor să fii om
să fii o iluzie îndepărtată
să fii un nor bolnav de ploaie
sau un cer bolnav de gri

                                     ştii că nu e uşor să fii om să exişti şi să te stingi din ce în ce mai. nu e uşor.

duminică, 29 martie 2015

sincron

încă plouă
şi mi-s gropile inimii pline cu apă.
o picătură mi-a zguduit atât de tare inima
încât
mi-e frică să mai ies din mine să te caut.
renunţ.
Dumnezeule
opreşte ploaia şi lasa-mi inima vie şi curată.

ţie
ţi-am lăsat scris pe o bucată de pâmânt ce trebuie
iertată şi uitată
că în sufletul meu noi niciodată nu ne-am despărţit
şi te-am rugat
ca atunci când te pierzi să vii c-ai să te găseşti la mine
chiar aici
în mijlocul fiinţei mele.

mie
nu mi-am spus nimic şi nu mi-am scris nimic.
eu m-am pierdut de mine şi de mijlocului fiinţei
în care-am fost închisă atâtea sute de zile
şi sunt din ce în ce mai aproape
de ceea ce nu mi-am dorit niciodată să fiu.

încă plouă.

parc-a mai fost de 3 ori în 3 ani ziua asta.

vineri, 27 martie 2015

inima

inima mea sună şi bate a sfârşit.
tam-tam
tam-tam
ce inimă vie mai sună a sfârşit, omule?
tu să-mi răspunzi dacă poţi
şi eu am să te cred
la fel cum cred ca ploaia va şterge tristeţea
toată de peste tot.

- o inimă singură. foarte singură. şi a nimănui.
o inimă singură sună a sfârşit. plânge a sfârşit
se roagă
cântă şi se bucură de un sfârşit ce va urma.



plouă.





vineri, 20 martie 2015

oamenilor

port în mine un doliu
şi plâng cu aceleaşi lacrimi încă de când m-am
născut.

port în mine un doliu al oamenilor
şi-atunci când mă ascund sub el
totul în mine cade
iar sufletul îmi sună ca un zid al tăcerii dărâmat.

scriu asta dintr-o prăpastie
imbracată şi ascunsă în doliul cel de toate zilele
şi mi-aş dori să-mi fie oamenii prieteni
din cap până-n picioare şi din suflet până la ochi

să-şi transforme şi ei braţele în balustrade
atunci când rădăcinile mă clatină
iar sufletul nu mă mai ţine
iar ochii lor să mă cuprindă cu o căldură ce mi-ar putea
şterge tristeţea lor când devine a mea.

născută din sângele trist al mamei
plâng cu aceleaşi lacrimi încă de la naştere
şi încă nu m-am înecat
iar plămânii îmi sunt încă vii sub zidul tăcerii
distrus.



port în mine un doliu
şi n-am sa mai caut omul bun în omul rău
şi n-am să mai arunc către Dumnezeu
rugi
pentru oameni necunoscuţi
si-am să îmbrac oamenii în doliu
ca să devin uitare.

joi, 19 martie 2015

regăsire

după multe zile de uitare
te-am găsit căutând iubire prin sufletul meu
te-am găsit răscolind printre amintiri apuse

săpai galerii adânci
iar în urma ta rămâneau urme de gheare
şi ploi

îmi imaginam cum te rostogoleşti prin mine
iar pe mine mă dăi peste cap şi mă abandonezi în tăcere
apoi eu mă chinui cu mine zile şi zile
şi îmi arunc rugi în formă de pietre
şi mă despart de linişte şi mă zbat într-un sfârşit

prezenţa ta ascunsă mă durea
chiar dacă tu erai doar în spatele cuvintelor
pe care eu le scrijeleam cu-atâta grijă pe scânduri
rupte din suflet

nu mai am cui sa strig că mă doare
că tu încă exişti în mine

între mine şi tine se află un deşert la fel de uscat
precum mi-s ochii.
mi-am ascuns toate lacrimile în cuvinte
şi-aştept să le dau formă din lemn
ca să opresc ploaia.

te-am închis în goliciunea întunericului din mine
şi te păstrez acolo
şi plâng cu lacrimi rupte din ploaia ta

îmi place să aud pulsul umbrei tale
care-mi urlă durerea

acum mă pregătesc de singurătate împreună cu tine.

duminică, 15 martie 2015

cu dragoste

eşti cu un an mai departe de mine
iar eu, femeie sfântă a sufletului meu,
din pumnii strânşi ai tristeţii întunecate
îţi scriu să-ţi mulţumesc aşa cum ştiu mai bine.

gândurile-ţi sunt aceleaşi,
sufletul ţi-e mai bogat c-un an,
ochii-ţi poartă tristeţile mele,
iar umbrele adânci de pe faţă
parcă râd ori de câte ori râd şi eu.

mamă,
visez că mă porţi pe braţe
şi cu grijă mă fereşti de tot răul ce mă înconjoară
şi mă chinuie fără încetare
iar eu cu privirea caldă îţi mângâi chipul
ce poartă poveri grele şi de timp uitate.

râsul tău, mamă, te face să fii cel mai fragil om.
te face să fii aşa cum îi stă cel mai bine unui om
ieşit din ceaţa vieţii,
te face sa fii frumoasă.

departe de casă, mamă,
te caut zi de zi aşa cum îl caut pe Dumnezeu
în suflete
ori de câte ori mi-e greu iar tu nu eşti aici.

zilele...
îţi zboară zilele pe sub uşă, mamă,
peste ochii mei,
peste sufletul meu,
peste mine,
dar niciodată peste iubirea mea murdară
şi ascunsă de tine câteodată.


eşti mai departe de mine cu un an
iar mie mi-e frică
să nu mă pierd de tot de tine
să nu mă rătăcesc.

îţi zboară zilele pe sub ochii mei,
peste ochii mei ce sunt ai tăi,
peste sufletul meu ce seamănă cu al tău,
peste resturile din copilul tău ce te-a iubit de mic,
încă de când ai plecat
dar niciodată peste iubirea lui
înrădăcinată în trupu-i măcinat.


mă rog ţie să cauţi iubire în cuvintele mele,
să cauţi iertare,
să cauţi lacrimi sincere şi curate,
să cauţi puterea pe care eu nu o mai găsesc,
să cauţi speranţă.
să mă cauţi pe mine, mamă, copilul tău
căci mi-e frică să nu mă pierd de tot de tine.

sâmbătă, 14 martie 2015

ţie, mamă

am plâns, mamă,
cu lacrimi de tristeţe amară
pentru tine
şi-apoi am aşteptat îndelung să vii
să-mi potoleşti lacrimile şi să-mi ocroteşti
sufletul.

am sperat, mamă,
din tot sufletul
că tu vei fi aici, lângă mine, cu mine, mereu,
şi mă vei alina atunci când singurătatea mă va prinde
în ghearele ei
şi niciun om nu-mi va întreba sufletul
cum se simte, ce mai face.

am iubit, mamă,
oameni mulţi şi nepotriviţi.
le-am oferit timp din timpul meu
şi bunătate din sufletul meu rătăcit şi gol,
dar nu-mi pare rău, mamă.
să iubesc, asta îmi este menirea,
să ajut şi să trăiesc pentru alţii,
căci pe mine m-am pierdut.

am suferit, mamă.
am suferit când ai plecat,
am suferit când nu ai fost aici
si doar de mâinile tale calde şi blânde aveam nevoie.

am plâns, mamă,
am sperat, am iubit, am suferit
şi te-am iubit îndelung
şi te-am asteptat
şi te aştept.

vineri, 13 martie 2015

mult prea devreme

21:28
mult prea devreme să te murdăreşti
de noroiul din sufletele oamenilor
ce te-nconjoară şi-aruncă-n tine
de pe marginea vieţii
cu pietre şi bucăţi de pământ
în care fără suflare zac cei ce-au fost ca tine
înainte ta.

21:31
prea devreme să te lupţi cu străini
să le cerşeşti suflet şi bunătate.
mult prea devreme să-ţi doreşti
ca ei să cureţe drumul
pe care au trecut şi au lăsat doar cenuşa
răului.

21:33
mult prea devreme să renunţi la tine
pentru ei.
mult prea devreme să te sacrifici pe tine
câine rămas fără suflare
pentru ei.

mult prea devreme să-ţi doreşti
să vrei
şi să nu ai
să ai
şi să nu vrei.

dar niciodată prea devreme pentru sfârşit

luni, 9 martie 2015

mamă,

mamă,
în sufletul meu înfloreşte moartea
ca o floare-de-nu-mă-uita
şi mă doare;
gândurile mi se zvârcolesc
şi în mine e ceaţă şi plouă cu stropi mari şi reci.
e frig.

vino
ridică-mi sufletul din negura zilelor
fără de sfârşit
şi curăţă-mi gândurile
peste care se aşterne păcatul.

şterge-mi din cuvinte judecata
şi alege-mi iertarea
pe care o meriţi şi n-o primeşti.

opreşte sufletul ce-ţi alergă copilul
rănit
prin toate zilele murdare de păcat
şi-aruncă cu pietre în cei ce de pe margini
râd în hohote.

vino şi aşează-te lângă mine
că să-mi fie mai uşor drumul către un început
în care eu deja am pierdut,
mamă.

nu-i revoltă, mamă,
e iubire.