pe unii îi macină dorul, pe alţii nepăsarea,
iar pe restul îi macină ceilalţi.
suferinţa tuturor m-ajunge din urmă
atunci când, bucuroasă şi hotărâtă să înfrunt frica,
mă opresc pentru că îmi amintesc de mama
şi simt cum m-apasă ceva pe umeri
şi-mi rugineşte obrazul, iar în ochi se sting focuri
cu apă rece dintr-un izvor secat.
aş reteza momentul din rădăcini
şi dorul - jar mocnit, ţinut pe palme -
şi-aş alerga ca un om pierdut şi nemaivăzut
către două braţe ce-mi împleteau coroniţe
din flori uscate de-nu-mă-uita.
la umbra dorului, şi-acum,
închin lacrimi şi cresc flori-de-nu-mă uita
pentru ea
tocmai din teama de a nu o uita.
tristeţea suna a glasul mamei
iar vorbele ei sunau a iubire.
de dor de tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu