mi-e frică de singurătate ca de trecut
simţeam că se apropie un sfârşit
şi nimic altceva nu durea mai tare.
se prabuşeau zilele
în timp ce fugeam după oameni
după iubire şi iertare.
mi-e frică de singurătate ca de o dimineaţă
fără lumină
şi fără rugăciuni către Dumnezeu.
uite Doamne
cum toţi ne temem de singurătate
şi tot mai singuri suntem
şi tot mai trişti
şi tot mai singuri.
mi-e o frică eternă
care mă frânge de la suflet în jos.
suflete, de ce taci?
ne-am prăbuşit toţi
de la un suflet la altul
şi înapoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu