post festum

când mă supăr pe neputinţa mea
te las să dai târcoale dintr-o parte în alta a sufletului
meu
să mă cauţi şi să nu mă găseşti
să pleci şi să te întorci
apoi să pleci şi să nu te mai întorci niciodată.


- e ca şi cum te-aş pierde într-un colţ de pustiu
în care doar eu să ştiu cum se ajunge
la momentul potrivit -


când mă supăr pe neputinţa mea
renunţ
şi îmi dau voie să îmi fie dor de tine.

şi de dor mă transform
într-un copac singur şi părăsit
fără frunze
în mijlocul toamnei

cănd mă supăr pe neputinţa mea
ţi-e absenţa din ce în ce mai uşoară
o mie de tăceri despre care nu ţi-am cântat
şi o mie de cuvinte despre care nu ţi-am şoptit
îmi bântuie prin camera goală
şi te caută
iar eu mă zbat încercând să le opresc
căci
nu am nevoie de tine.


- dictează-mi
şi învăţă-mă cum să îmi fiu bine
acum
la momentul potrivit -