liniştea asta mă înspăimântă

câtă linişte între gândurile mele şi ale tale
ore şi zile de linişte
luni şi ani de linişte

aproape că ne lăsăm despărţiti şi umiliţi
de o linişte ce ne calcă pe inimi
şi ne clatină lumea din rădăcini

zilele de găsesc obosiţi pe tot felul de străzi
despărţiţi de noi
alergând de noi printre oameni şi tot felul de oameni
printre amintiri şi tot felul de amintiri
amestecate şi care
de la un timp ne sapă galerii adânci în gânduri
şi în singurătăţi

stăm strânşi unul în celălalt
de parcă am presimţi un sfârşit
un sfârşit în linişte /
în care frica urlă despre noi

au trecut ore şi zile de linişte
au trecut luni şi ani de linişte
au trecut toate şi nici noi nu am mai rămas
şi de atunci simt câteodată un dor de mărimea
unui alt suflet
care-mi respiră încă din iubire
şi mă înspăimântă