(sufletu-mi) apus

seara
sufletul meu era o piatră —
sufletu-mi era o piatră atât de grea...

ah
şi ce să vezi
sufletul meu a furat din întunericul serii —
sufletu-mi era atât de întunecat...

seara
în timp ce sufletu-mi era o piatră întunecată
eu nu eram decât un vuiet trist şi rătăcit;
mă cautam şi nu mă găseam
şi când mă găseam
mă pierdeam prin alţi oameni şi prin locuri
necunoscute şi mereu aceleaşi
doar ca să nu mă întâlnesc cu mine.


niciodată nu mi-au plăcut oamenii răi;
mă duream şi nu voiam să mă-ntâlnesc.

seara
când sufletu-mi era întunecat
eu eram tristă
în afara lui.