miercuri, 4 februarie 2015

poem din lacrimi

o piatra-mi
presa sufletul
şi din el curgeau lacrimi negre.

sunt un rob întemniţat într-un zâmbet mecanic
ce-aştept
să pic în negura uitării
sunt personaj înfometat de bine
şi speranţă
sunt prinsă-n rădăcini
şi-atunci când râd mă înec într-o lacrimă
şi mă ascund sub pământ.

sunt ce n-am fost vreodată
şi când n-am să mai fiu am să-mi doresc
să fiu din nou rob rece
c-un chip de marmură
ca sa trăiesc petrecându-mi durerile
şi-apoi să mă sting
în cea mai adâncă.

[lasă-mi piatra
e amintire]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu