duminică, 15 februarie 2015

(dez)acord cu mama

mamă mi-a amorţit sufletul de dorul tău
ce să fac?
nu-mi mai simt mâna stângă
stau cu ea sub cap şi presez amintiri
îmi opreşte lacrimi le
când revarsă râul din sufletul meu.
dar spune-mi
cu mine ce sa fac mamă?
01:25 şi nici urmă de tine şi nici glas de vorbele tale

mă asculţi mamă?
cândva ţi-am scris un cântec. îţi aminteşti?

-bună dimineaţa mamă
m-am trezit cu tine-n gândul meu
şi mă-ntreb adesea mamă
cum s-ajung la tine când mi-e greu -


răspunsul nici acum nu l-am primit.
am să m-arunc pe mare
s-ajung la tine când mi-e greu
ca să-ţi cer acordul la fericire.
ai uitat la naştere să mi-l dai iar acum
sunt nefericită până-n al nouălea cer.
sper sa-l găseşti mamă şi să-l semnezi
am nevoie de el cum am nevoie de tine.

cândva te-am numit fericirea mea
eu m-am numit fericire din fericirea ta

habar nu am cu ce se mănâncă fericirea
abia schimbăm două vorbe între săptămâni
dar semnează-mi-te mamă.


- aş vrea s-ajung în lacrimi
trecând pe mare uşor
la tine dragă mamă
la tine când mi-e dor -


spune-mi că îţi aminteşti de strofa asta.
spune-mi.

nu-ţi aminteşti...
nici de mine nu-ţi aminteşti uneori
dar nici nu mă uiţi ştiu
ştiu mamă.
noroc de sufletul tău care mă ţine captivă.

punctul ăla distrus din sufletul tău
sunt eu mamă.

semnează acordul şi pe cealaltă pagină scrie că
nimeni nu te poate învăţa mai bine ce e dorul
cum se simte
cum distruge
cum plânge prin tine
cum sapă şi cum macină
cum din om te face neom
aşa cum Dumnezeu a făcut din nefiinţă fiinţă
-doar mama

nu mai plâng mamă
nu mai am cu ce şi nici cum.
tu eşti aici dar eu tot
mă usuc de dor.


ne-am întâlnit din nou mamă
tu într-un capăt eu în altul
ne-am întâlnit într-un dezacord sufletesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu