Alt sfârşit

Şi dacă fugi, unde ajungi?
Şi dacă plângi, tu ce îneci?

Durerea rămâne.
Revarsă şi parc-ar vrea să fugă
din tine,
căci a crescut şi te inundă,
te îngheţă şi te urcă,
apoi te izbeşte, te sfarmă şi te uită.
Tu nu vezi?
Ai rămas un pumn de pământ,
a făcut doar ce a vrut din tine.
Te-a măcinat până la oase
şi urmează să te-ngroape,
acum, când tu nici măcar nu ştii
cine eşti, ce ai, ce te doare.
Sufletul umil se va stige,
amintirile-ţi vor fi cenuşă,
chipul plumb, venele-ţi vor sugruma
mâinile, iar tu, tu te vei îneca
în sângele ce-ţi fierbe.
Se va întâmpla.
Va fi noapte, vei fi îmbrăcat în tăcere,
vei pleca din tine şi vei trai
murind,
pereţii te vor strâge din ce în ce mai tare,
tu vei ţipa, dar nu va fi nimeni,
vei fi singur ca întotdeauna.
Doar aşteptă.
Iar acum, durerea ce-mi zace adânc în piept,
m-apune şi mă-dreaptă
spre pământ. E rândul meu,
îţi voi lăsa o scrisoare scrisă cu dor,
şi o amintire în razele soarelui.
Te voi aştepta în ultimul ecou
al sufletului meu, acum când aşteptarea
este moarte, iar sufletul pământ.