Suflet bolnav

Sufletul meu e bolnav de viaţă,
de început de septembrie uscat,
de oameni dragi uitaţi şi nemaivăzuţi,
sufletul meu e bolnav de mii de gânduri fumurii,
sufletul meu e palid şi stins.
Mă târăşte într-o toamnă
cu gust sec de lemn şi miros de frunze,
strigă în nopţi pustii, neştiind că e singur
şi rece precum lacrimile
unui copil despărţit de mamă.
Sufletul meu mă izbeşte de sfârşit
şi îi spun că până voi ieşi din clipa vieţii,
aş vrea să rămân într-un lan plin cu maci,
roşii, sângerii, care să-mi atingă cu petalele murdare de vânt,
viaţa,
s-o trezească, să se bucure de ea
şi s-o zgâlţâie din toate problemele nesfârşite.
Voi plăti cu suflet, pentru suflet şi îl voi implora
să mă îndrepte către orizonturi necunoscute,
a căror umbre mă vor încălzi, mă vor ucide
sau mă vor vindeca.
Îl implor, strig la el şi îi spun că mi-e durerea mută
şi surdă,
că mi-s aripile frânte şi vreau să zbor,
că m-am pierdut de el şi de mine.
Voi plăti cu suflet, pentru suflet
căci mereu am plătit pentru ce am primit;
tristeţe, durere, bucurie, lacrimi, zâmbete, singurătate.

Suflete, primeşte tu din cumpenele mele,
ia din tristeţea mea sfâşietoare
implorarea ce zace de-un ceas de viaţă
şi îmbracă-mă în maci roşii, sângerii,
căci voi plăti cu suflet pentru tine.