luni, 29 septembrie 2014

dragul meu,

tristeţile ne erau despărţite de un perete,
sângele îţi fierbea în vene,
erai agitat şi lacrimile-ţi cădeau şi-ţi udau
genunchii lipiţi de podeaua veche.
simţeam cum durerea ta
o-nconjoară pe a mea, o îmbrăţişează,
ţipă, chinuită de gânduri negre,
poveri, probleme şi gheare ale iadului.
îţi trăiesc durerea
şi câte dureri nu mai trăiesc..
şi le-mpletesc şi-mi cos viaţa din ele.
te priveam tremurând, cum fiecare povară-ţi
izbea pumnul de masă,
cum fiecare chin îşi dorea parcă să iasă
şi se transforma în cuvinte-spini
ce-ajungeau drept în sufletul meu.
acum, lacrimile noastre
era despărţite de acelaşi perete,
doar că tristeţile şi durerile ne erau mai multe,
mai grele, ne răneau mai mult.
nu am schimbat o vorbă de zile-ntregi,
vechi şi trecute aievea.
nu-ţi mai cunoşteam nici glasul,
nici dragostea eternă ce trebuia să mi-o porţi,
nu te mai cunoşteam nici pe tine,
căci te-ai transformat într-un om secat
de probleme şi poveri,
mergând mort într-o lume împletită
din dureri.


                          cu dragoste pierdută, dar eternă
                                                                                                            pentru tine. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu