Stare II

acum
când toamna-şi poartă
vântul cenuşiu
iar frunzele sale ruginii mă taie bucăţică cu bucăţică
aş vrea să-ţi scriu
un ţipăt
să vezi cum urlă totul prin mine
sau să ţi-l desenez
cu strălucirea stelelor.
întrebări şi temeri
răspunsuri palide şi pline de păcat
un Dumnezeu ce ne ridică şi ne coboară
şi tu cel mă urci apoi mă izbeşti
cu tâmplele de pământul crud şi bătrân
fără niciun drept
asupra sufletului meu
ce zace-ntr-un corp nedemn
şi încununat în răceala tristeţii
moarte şi veşnice
ce mă face sa tremur
ca un copil
cu ochii roşiatici şi plini de fum
pierdut pe un drum uitat de lume
de bucurie şi de joşnice păreri
pierdut de părinţi
şi risipit de timpul necurat.
priveşte-mă cum trăiesc cu inima ta
cu respir aerul tău
şi cum cu toate mâinile lumii adun pământ peste
chipul fumuriu
ce tace peste toate morţile necunoscuţilor.

n-am încercat iubirea
ce se risipeşte
ca vântul
ca fumul
ca fiecare om în parte
oare merită să mor?