vineri, 1 august 2014

Poem





maini reci, suflet ravasit de dor, trup ars de dureri,
părăsit într-un sicriu, în liniştea pustiului.
am fugit de lume, de alţi ochi,
am uitat ca am un trup, pe care-l chinui cu dureri,
am uitat  că am păcate ca pedeapsă.
am fugit de oameni, nu-i mai am, nu-i mai găsesc,
căci m-am pierdut pe mine, de ei.
nu mai e loc de tine, de păcate, de dureri,
de fumul roşiaţic ce-ţi încununa ochii.
nu mai e loc nici de florile uitate-n casele
părăsite de iubire şi oameni prieteni cu răul.
acum îmi spălam sufletul într-o mare de iertare
şi speram să nu mă întorc niciodată.
aici soarele nu răsare, vântul nu bate,
picăturile de ploaie nu ard,
timpul nu trece, iar durerile nu dor.
am aşteptat îndeajuns clipa aceasta, a liniştii eterne,
a morţii.
aici se poate muri cu valurile în spate,

nu cu pietrele la gât, blesteme şi pământ peste un chip

spălat cu lacrimi, vechi de-o viaţă.

eram doar eu şi sufletul,

iar în depărtări, puternic, se auzea o toacă,

parcă bătută de timpul ce se apropia din ce în ce mai repede.

te aştept.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu