duminică, 10 august 2014

Amurg

a înflorit întunericul pe chipul tău,
în flori roşii, de august trist.
din ochii tăi răsar spini,
iar sufletul tău îmi pare-atât de rece
şi îndepărtat, ca o noapte de decembrie.
alergai spre un orizont pierdut;
doar tu
şi câteva lacrimi ce-ţi spălau durerea.
cu măinile murdare de păcat
îţi ştergeai chipul îmbibat în lacrimi roşii,
îngheţate de timp.
din mine ninge, e viscol,
iar ţie ţi-e frig şi frică ca vom apune.
să nu-ţi fie frică. niciun foc nu s-a stins,
niciun cuvânt nu a rămas rătacit în necuvinte,
niciun suflet nu a rămas senin şi curat.
a început durerea să doară
şi în faţă mi se arată un drum lung şi pustiu.
doar eu
şi câteva păsări ce mi te caută îndelung.
era un fel de rău, zidit de noapte şi de lună,
un fel de iad ce clădea dureri şi suferinţă,
un drum încununat cu spinii ochilor tăi goi.
iar tu îmi pareai atât de îndepărtat şi absent.
nici nu mai ştiu cine eşti,
dar mi-e frig şi frică şi ştiu că vom apune
înainte de a răsări.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu