Te port.. şi tac

Te port şi tac.
Doar atât.
Zaci în mine de-o veşnicie şi jumătate,
te-aştept şi doar atât.
Te-aştept să vii să-mi ştergi fiecare
pată de amintire,
şi pe tine întreg, din rămăşiţele sufletului meu.
Te-aştept să treci pe-aici sa-mi iei fiecare
picătură din tine,
să plângi şi să zbieri, să-ţi faci aripi din mine
şi să zbori dincolo de cer.
Tac.. şi te port.
Atunci când tac, sufletul tău doare mai tare,
iar pe-al meu nici nu-l mai simt.
Cazut într-o lacrimă te zbaţi
şi-ţi blestemi durerea cu ochii îngropaţi
în pământ şi în alte suflete
ce-ţi poartă în târziul lor, alte pete,
murdare de amintire şi regret.
Te-aştept să treci să-mi ştergi tristeţea
de mâine,
şi să-mi aduci înapoi bucuria de ieri.
Te-aştept şi tac,
căci atunci când tac, îţi simt sufletul,
chiar dacă doare.

În bucuria tristeţii zace tăcerea ta
ce-mi încruntă sufletul atunci când nu-l simt.
Te rog, nu-ţi întoarce privirea,
lungeşte fiecare durere de-a ta, din mine,
căci atunci când te vei întoarce,
ne vom pierde, ne vom risipi.