Trecut

Ianuarie cu gust trist de primăvară
linişte şi frig
ură fără iubire
dor şi lacrimi.
Locuieşti în inima mea,
de aceea niciodată nu ştii de ce sunt tristă.
Tu eşti acolo, tu eşti privitor necunoscut
pierdut în infinit, printre gânduri mergi mereu.
Cândva tu îmi astâmpărai singurătatea,
te ştiam acolo, undeva, fericit,
trăind în mine, cu mine, mereu.
Erai pe chip şi în ochi,
prin vise trecute, gânduri şi speranţe nu demult pierdute.
Erai lumină şi-mi purtai fiinţă
printre oameni trişti.
Tu iubeai locul meu,
eu eram mereu acolo
şi tăceam şi din cer cădeau lacrimi,
rar ajungea o rază de soare
să-ţi ia locul din ochii mei şi
să-mi încălzească mână care mereu o aştepta
pe a ta.
Sufletul meu de oţel, înfipt în piatra timpului,
e stingher şi aflat într-o fericre fără nume,
fără timp,
ce cândva ne unea..
Au trecut ani,
timp,
gânduri negre,
iubirea nu mai e.
iubirea n-o faci,
n-o construieşti.
Ea există.
Era acolo,
a fost cândva
şi nu mai este.

Niciodată unul. Niciodată iubire. Niciodată noi.

Tu încă iubeşti locul ei,
ea încă iubeşte tăcerea
şi iubirea-i ţine locul.