Lasă-mi-te-acum..

Lasă-mi-te-acum şi cântă-mi cu vorbe de dor
cântul sufletului, de timp rănit, spre iubire tânjind.
Lasă-mi-te-acum când îmi arde-n ochi flacăra trecutului,
şi-ajută-mă ca focul vieţii tale să-l aprind.
Lasă-mi-te-acum când e târziu, e noapte şi e linişte,
acum când încerc să-mi amintesc de vremuri trecute,
de când tu-mi erai gândul ce mă liniştea şi tăcerea grea
când sufletul plin de dor îmi era..
Lasă-mi-te-acum când e prea plin altarul de suferinţă şi dor,
când luna printre stele, linişte culege, când timpul peste noi,
cei trişti trece şi ne şopteşte să ne grăbim către iubire.
E târziu, e noapte şi e linisţe..
încerc să scriu şi nu ştiu ce să scriu, să te descriu şi să culeg
binele din rău şi fiecare picătură de zbucium din linişte.

Iată timpul, trage in jos cortina, se-ascunde şi-şi face loc în
altarul plin de suferinţă şi dor..
Lasă-mi-te-acum, să mergem împreună, cu soarele de mână,
pas cu pas către fereastra infinită a sufletelor noastre..
Lasă-mi-te-acum în dimineaţa ce-ţi cară apusul pe umeri,
când totul doarme sub timpul hoinar şi sub recele vânt
al toamnei târzii,
când totul se scaldă-n linişte şi dor.

Lasă-mi-te-acum, aici şi pentru totdeauna,
să fim doi în eternitatea infinitului din sufletele noastre.