Ţi-am fost

Sunt nopţi în care strângi din dinţi
şi urli că doru-ţi macină tot ce e bun din tine,
îţi macină liniştea şi ţi-o încarcă
cu oftaturi şi şoapte-n plină noapte.
Sunt nopţi pe care ochii nu le-ar mai vedea,

iar inima nu le-ar mai simţi
sunt nopţi când speri şi somnu-ţi doarme
cu zâmbetul pe buze,
sunt nopţi când ţi-e dor şi iubeşti,
sunt nopţi când plângi şi urăşti.
E-n plină noapte acum..
şi inima-mi plânge de dor, iar
o stea priveşte cum totul în jur îmi moare,
iar tu în sufletul nu-mi eşti să întrebi
cum sunt şi ce doare..
M-am hotărât să scriu acum, în plină noapte
rânduri în care noi nelipsiţi să fim,
să trăim printre ele şi să suspinăm,
să respiram iubire şi să omorâm din dor.
O poezie care să-nceapă cu mine
să continue cu tine şi să se termine cu noi
fericiţi şi plini de iubire..
Îţi scriu că fara de tine n-aş fi fost eu,
cea de acum,
fără de tine razele n-ar fi fost aceleaşi
şi ploaia nu ar fi fost aşa caldă
în nopţile noastre de august..
Ma ţii tu minte?
Ţi-am fost umbră, iubire, încredere,
speranţă, frică, curaj, laşitate,
ţi-am fost cândva de toate,
acuma-ţi sunt toată un dor,
din cap până-n picioare, din măduva oaselor,
până-n fiecare strop de speranţă,
până-n ultimul meu gând din noapte.
Ai fărămiţat până şi ultimul salut,
mai ţii tu minte?
Acum suntem doi străini,
doi oameni goi de sentimente,
două pete de dor, şterse de vânt, pe-o bancă îngheţată.